Muzica, muzica, muzica...Eurovision

Sambata seara s-a incheiat un nou episod din istoria concursului Eurovizion. Destul de dezamagitor pentru noi romanii care, in ciuda unei melodii superbe si a unei interpretari foarte buna, am fost doar pe locul 17, insa sublim pentru Europa. Sincer, desi este un concurs la care tin extraordinar de mult, in ultimii ani am fost dezamagita de prestatiile slabe si de melodii. Cu toate acestea anul acesta show-ul a fost total. Nu doar spectacolul oferit de organizatori a fost extraordinar, dar si cel oferit de artisti a fost la inaltimea evenimentului. In sfarsit s-a demonstrat ca in Europa inca mai exista oameni care stiu a canta si care stiu sa aprecieze muzica buna. De data asta chiar mi-a facut placere sa ascult aproape fiecare melodie, chiar si o parte din cele care nu au ajuns in finala.

Se stie bineinteles ca in general voturile sunt date pe considerente politice insa anul acesta nivelul a fost atat de ridicat incat trebuia sa fi surd sa nu apreciezi unele melodii si unii artisti si din acest motiv au existat chiar si unele surprize in ceea ce priveste acordarea punctelor. Mai mult decat atat, daca in alti ani la jumatatea distribuirii voturilor era clar cine va castiga in acest an am stat cu sufletul la gura pana aproape de final.

Am sa va prezint unele din melodiile mele preferate, unele dintre ele fiind, din nefericire, subapreciate.

Doris Lessing

Anul acesta timpul meu liber a fost limitat, iar lectura mea a avut mult de suferit insa in ultima vreme am invatat sa-mi fac timp sa citesc macar cateva pagini pe zi. De ce va intrebati? Pentru ca am cunoscut-o pe scriitoarea Doris Lessing al carui discurs la primirea premiului Nobel m-a marcat profund.

Doris Lessing...Doris...Lessing...ce nume ciudat! Ați auzit vreodata acest nume? Oare cine să fie ea? Nu se poate să fie o persoană atât de importantă dacă numele ei nu apare pretutindeni. Și totuși...parcă...e o scriitoare, nu? E cea care a trăit în Africa. Tocmai acolo! Atunci nu cred că a scris ceva prea interesant. Cu toate acestea parcă a primit un premiu Nobel. Da, ea trebuie să fie cea care, la primirea unuia dintre cele mai importante premii, a ținut o predică omenirii și ne-a lovit pe fiecare în parte cu cea mai dureroasă armă posibilă - adevărul adus la viață prin puterea cuvântului.

Doris Lessing a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 2007, la venerabila vârstă de 87 de ani. O realizare mare ați spune însă prea puțin semnificativă pentru doamna Lessing, cea care a primit acest premiu pentru faptul că a reușit să surprindă esența unei civilizații sfărâmate, analizând fiecare componentă a sa cu o pasiune si claritate greu de egalat. Discursul său de primire a premiului Nobel a reprezentat un strigăt de trezire și un îndemn adresat omenirii de a nu-și uita una din valorile cele mai de preț, anume cultura.

Discursul ținut cu prilejul decernării premiului aduce în prim plan o chestiune veche de secole pe care timpurile atât de “moderne” în care trăim încă nu au reușit să o deslușească. Problema s-ar rezuma, se pare la o alegere simplă: carte sau pâine? Ce ne e mai de folos – de fapt nu nouă, celor din atât de “evoluata” lume civilizată, cât celor ce aparțin unei lumi în mod convențional a treia în această dilematică pendulare existențială? Remarcabil în acest discurs este modul onest și franchețea de care dă dovadă scriitoarea, căci întrebarea pe care o pune nu e nici retorică, nici cinică. Doris Lessing a văzut și a trăit prea intens ororile de care a fost capabilă omenirea în ultimele trei sferturi de veac pentru a lăsa loc ironiei sau cinismului.

De ce citim? Sau, mai bine spus, de ce nu citim? Aceasta este întrebarea adresată nouă de către doamna Lessing. Ați fi surprinși câte alte întrebări pot deriva din aceasta. De ce există copii, femei și bărbați în Africa ce, deși nu au mâncat de trei zile, stau și discută despre cărți, iar noi, sătuli, pierdem din vedere valorile adevărate? De ce tânjesc după cărți și plâng de bucurie atunci când primesc o carte oameni simplii, iar noi, cei care avem rafturi întregi, le lăsăm la mila prafului? De ce există școli fără cărți și table fără cretă pline cu elevi dornici să se înalțe, pe când în alte locuri există școli pline de cărți însă goale de spirit? De ce?

Cunoaștem atât de multe și totuși suntem atât de ignoranți. Avem atâtea posibilități și totuși suntem lipsiți de ambiție. Avem atât de multe și totuși ne pierdem pe noi înșine. Am pierdut din vedere că lectura este cea care ne definește ca oameni. Ea reprezintă baza culturii. Doris Lessing ne spune că în fiecare din noi există un povestitor care este mereu cu noi. El este cel care menține vie flacăra unui neam.

O tânără mamă, după ce citește un fragment din “Anna Karenina”, aflat pe o tejghea dintr-un magazin care reprezintă un licăr de speranță în mijlocul Africii, singurul loc de unde își pot procura apă, pleacă spre casă visând la o viață mai bună și la un viitor luminos pentru copiii ei. Deși însetată, ea are curajul de a visa și ambiția de a încerca să-și facă visele realitate. Acest exemplu, dat de Doris Lessing în discursul ei, este menit să ne arate că nu trebuie să ne lăsăm doborâți de greutățile vieții, că lectura aduce cu sine atât cunoaștere, cât și speranță. Noi, cei care avem totul, nu avem dreptul să aruncăm cultura și să uităm de ea când cei care nu au nimic o prețuiesc atât de mult. Cartea a reprezentat și va reprezenta mereu o sursa de curaj pentru momentele în care simțim cum viața ne apasă, un licăr de speranță când totul pare întunecat și un ghid atunci când nu știm pe care cale să mergem. Asta ne roagă Doris Lessing: să nu uităm cine suntem și să nu uităm că nu suntem singuri pe această lume.

Blogger

Am fost intrebata candva ce inseamna un blog pentru mine si desi pe vremea cand am scris asta nu aveam blog raman la aceeasi idee din aceste randuri: 

A blog is a world created by reflecting your soul in a mirror. It’s like a gateway for people to the things in your heart that you would like them to see. A blog is not a diary for a diary is meant for secrecy. A diary is a conversation between you and yourself whereas a blog is a conversation between you and the world.

So who is a blogger? Anyone with something to say can become one but only those who balance fun with seriousness, subjectivity with objectivity and world-wide information with personal information can become successful bloggers.  Of course even if one manages to balance these, the one thing that truly draws the line is the word. The word is created by a multitude of things combined: creativity and originality, a little bit of logic, interesting facts and the most important thing, your soul. The most beautiful word comes from the soul. So I believe that for a blog to be successful you have to put your heart in it and from time to time reveal to the outside world a little bit of your true self.

A blog is like your home. You can do whatever you like to it but you have to remember that in it come a lot of people. Even if they are friends who know everything about you or unknown people, their impression of you will be sustained or created by your home. So when writing a blog one has to remember that they won’t be the only ones that see it, that strangers will see it too and that a blog is like your business card.

So in conclusion, what do I think about the future of blogs? Well, I see it as a very bright one, because more and more people have something to say and something to show the world. Besides it’s easier to write something down than to say it out loud don’t you think?

When alone...

Well, exista in viata momente in care simti nevoia sa stai singur si sa te gandesti la toate cate exista pe lume. Ei bine, atunci incepi sa vorbesti cu tine insuti ca si cum ai vorbi cu un vechi prieten si desi se spune ca a vorbi singur e primul semn de nebunie mie mi se pare ca e singura cale spre sanity; caci pana la urma noi suntem confidentii cei mai de incredere. In una din aceste sesiuni a aparut un dialog pe care doresc sa-l impartasesc cu voi.

"Are you there?"
"You're so warm. I'm not. I haven't been in a long time. I thought I was. I believed that by letting go I was becoming warmer, but I was wrong. I am getting colder."
"But what about your heart? That is always warm!"
"Maybe to others but for me it feels like a void in my chest. It feels peaceful and quiet and cold and it gives me shivers just thinking about it."
"Can I stop them?"
"Can anyone? I wonder if I just close it up, will it get warmer or will it turn to ice?"
"What if it freezes like this?"
"Then it will be alright, because the only thing I'll feel will be the pain of loneliness and that is something I've learnt to face."
"Have you really?"
Shrugging: "If I didn't then it's still alright. One good thing I know how to do is to accept the things that happen around me. Good or bad I can live with them because to me it is not a matter of life and death it is simply a matter of being."
"But you exist. You are here."
"Am I really? How do we measure our existence? Through the eyes of others and yet I have no eyes in which I am reflected. I have friends, good friends, best friends but I've never seen myself truly reflected in their eyes."
"What is there then?"
"A smile."
"Is it a bad one?"
"It is a fake one and they know it."
"Why is it there?"
"Because it keeps me away from them."
"You are weird."
"I know." Smile.
"Is this a genuine smile?"
Shrugging: "Who knows? When it's cold you go numb."
"I like that feeling."
"It's scary and soothing at the same time."
"I could live with it."
"Maybe but I am a hopeful fool."
The most dangerous kind of fool. Maybe that hope is what is slowly killing you."
Grinning: "I know, but dying is the greatest feeling ever."
"Why is that?"
"Because you know that you are alive. It is the proof of your existence."
"Then should more people die?"
"People die every day, they just don't know it."
"That's confusing."
Laughing: "Don't bother your young spirit with such a thing as death."
"Why?"
"Because for you, smiling will always be enough to keep you going."
"And what if some day it isn't?"
"Then you know that you have died and I will be no more."
"But it's not now and I don't like the future so let's go play."
"Of course you don't, you are me after all."
  

De ce avangardism?

In ultima vreme la scoala, la orele de romana, s-au intamplat fenomene ciudate. Profesoara de romana deschide cartea, citeste primul vers dintr-o poezie dupa care face o pauza...frumos vers...apoi continua. Elevii asculta cu interes pentru prima data in cateva saptamani. La un moment dat profesoara scoate sunete ciudate, foloseste cuvinte si mai ciudate, iar elevii izbucnesc in ras. Doamna profesoara zambeste subtil, dar continua sa citeasca poezia in timp ce elevii uita si unde sunt, atat de captivati sunt de poezie. La final se lasa o liniste de mormant care dupa cateva secunde este intrerupat de un glas confuz..."Ce?"
Aceasta, dragii mei, a fost lectura unei poezii avangardiste; nu-i asa ca termenul suna frumos? O, este un termen ce cere snobism si eleganta si cu toate acestea poeziile nu cer NIMIC. Incercarea de a gasi vreun rost sau inteles in aceste tipuri de poezii, va marturisesc, mi-a omorat cativa ani din viata. Nu pot intelege de ce ni s-ar cere asa ceva pentru examenul oral la romana. Singurul scop al acestor poezii este de a ne arata modul in care NU trebuie scrisa o poezie. Dragi autori ale acestor poezii daca vreti sa faceti o revolutie nu incercati sa inlocuiti lipsa valorii cu o tragedie, deoarece singurul lucru pe care l-ati realizat a fost sa omorati frumosul si bunul gust. Am sa va las drept exemplu o poezie "superba" care i-ar taia rasuflarea si lui Eminescu. Poezia se numeste "Manifest" si a fost scrisa de Sasa Pana.

“cetitor, deparaziteaza-ti creierul!”

strigat de timpan
avion
t.f.f.-radio
televiziune
75 h.p
marinetti
breton
vinea
tzara
ribemont-dessaignes
arghezi
brâncusi
theo van doesburg
uraaaa uraaaaaa uraaaaaaaa



arde maculatura bibliotecilor
a.et p. Chr. n.
123456789000.000.000.000.000. kg.
sau îngrasa sobolanii
scribi
aptibilduri
sterilitate
amanita muscaria
eftimihalachisme
brontozauri
Huooooooooooooooo

Combina verb
abcdefghijklmnopqrstuvwxyz
= arta ritm viteza neprevazut granit

guttenberg reînvii "


Asa-i ca sunteti fara grai? Ca urmare a acestor ore frumoase de literatura avangardista eu si cu colega mea Dana am decis sa scriem poezii (vedeti, poeziile acestea inspira lumea). Iata ce a iesit:


"indata ma voi duce in pat sa ma culc
de mana ma tine fereastra murdara
se aude vantul suierand afara si curtea e plina de glod
pietre bum tigara! vantu bate si gainile mor
mananc un carnat afara
il ung cu mustar si e bun
miauna pisica in pat si ragaie
eins zwei polizei
lampa lumineaza scheletu plin de praf si televizoru vorbeste tare"


Si niste fragmente din opere in devenire:


"de pe scaun nu ma dau
 mistic sa traiesc eu vreau"


"Stai !
 Nu te mai uita asa ca trece masina peste tine, iubito!
 Ai vazut trabantu ce farmec avea? 
Nu visa, n-are frane"


Acum va voi lasa pe voi sa descifrati mesajul ascuns in negura cuvintelor. Succes! You need it!

O analiza a poporului roman

Am fost ieri la o conferinta sustinuta de domnul Dan Puric. Titlul era "Despre Martiri". Va asteptati probabil ca aceasta conferinta sa fi dezbatut probleme care tin strict de religie si de suflet; eu una recunosc ca nu ma asteptam la altceva. Ei, uite ca nu a fost asa. Desi subiectul a atins si unele aspecte din religie, domnul Puric ne-a facut o frumoasa analiza a poporului roman de la daci si pana la noi. Se pare ca in valtoarea ce ne-a cuprins o data cu dorinta noastra de a ne alinia cu Europa am uitat cine suntem cu adevarat. Recunosc ca nu sunt eu o fana foarte mare a Romaniei si nici mare patrioata nu-s, dar ascultandu-l astazi pe Dan Puric am realizat ca poate nu e totul atat de negru si de pierdut cum mi se parea mie. Momentele rare in care m-am simtit mandra ca sunt romanca, din trecut, s-au rarit si mai mult in prezent, insa cum sa nu se intample asta atunci cand tot ceea ce auzim atat in jurul nostru, cat si in mass-media e numai de rau. Am invatat sa vedem numai partea goala a paharului si astfel ne-am pierdut valori si calitati care au fost ale noastre inca de la formarea poporului. Domnul Puric a pus pe tava in fata noastra cele mai frumoase averi ale acestui popor: modestia, pudoarea, omenia, umorul, bunatatea, curajul si forta extraordinara care a avut-o acest popor, trecut prin foc si sabie de sute de ori, de a reusi sa dainuiasca pe aceste plaiuri mioritice si dincolo de ele. Acum imi dau seama ca poate multe alte popoare, trecand prin ce am trecut noi, fara o clipa de pace, ar fi disparut de mult in paginile prafuite ale istoriei. Si incepi sa te gandesti ca poate nu om fi noi chiar asa de rai daca inca mai exista oameni care pot vorbi atata de frumos despre poporul nostru desi traim in vremurile acestea negre. Sa va spun sincer, mi se pare foarte greu sa te lupti cu morile de vant atunci cand esti singur, iar generatia de acum nu mai are nici dorinta si nici curajul necesar pentru a-si asuma riscul de a incerca sa mai schimbe ceva. Insa eu consider ca un lucru il poate face si acela e de a pregati generatiile ce urmeaza si de a le arata partea plina a paharului pentru ca ele sa poate readuce la viata demnitatea romaneasca.

Just some guidelines

"De ce sa repeti vechile greseli cand exista multe altele noi pe care sa le faci?" Bertrand Russel

"Timpul este prea lent pentru cei care asteapta,
prea iute pentru cei care se tem,
prea lung pentru cei care se plang,
prea scurt pentru cei care sarbatoresc,
Dar pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate."  William Shakespeare

"Viata poate fi inteleasa doar privind in urma; dar poate fi traita doar privind inainte." Soren Kierkegaard

"Nu poti sa inveti ceva pe cineva, poti doar sa-l ajuti sa gaseasca raspunsul in el insusi." Galileo Galilei

"Daca as fi din nou tanar, as face aceleasi greseli numai ca le-as face mai devreme." Tallulah Bankhead

"Nu conteaza cat traiesti, important este sa traiesti o clipa pentru care merita sa mori."

"Multi pierd micile bucurii asteptand marea fericire." Pearl S. Buck

"Niciodata sa nu mergi pe un drum batatorit, caci el te conduce doar acolo unde au fost si ceilalti." Graham Bell